- Luni-Vineri: 09-17
AGENȚIA DE TURISM MONTANA – este una dintre cele mai vechi agenții turoperatoare din România (împlinim în 2025 – 33 ani de experiență în turism), aceasta fiind fondată în anul 1992 cu capital 100% românesc. Managerul agenției D-nul Mihai Constantin, este unul din cei mai vechi oameni de turism din România, lucrând înainte de 1992 la Oficiul Județean de Turism Galați ca ghid în România, în relația cu URSS, dar și ca agent de turism.
De 33 ani punem pe primul plan reușita vacanțelor tale, transformând un vis în amintiri de neuitat, cu fiecare experiență trăită. Am fost și suntem o afacere de familie, construită din propria pasiune pentru călătorii, iar turiștii ce ne-au călcat pragul și au beneficiat de serviciile noastre turistice, au devenit o familie extinsă – “familia MONTANA”.
Mulți dintre dumneavoastră ați beneficiat de-a lungul timpului de serviciile oferite de agenția noastră, și ați cunoscut importanța pe care noi o oferim acestora. Așadar, avem câteva principii pe care nu le încălcăm:
Am fost primul Turoperator în Spania pentru seniori, astfel începând cu 24 aprilie 2010 am avut 12 grupuri a câte 50 persoane, pe Costa Brava și apoi Costa del Sol. Impreună cu SunWeb Vacationes
am lansat cu ambiție trendul grupurilor cu plecare din Galați și Brăila, dezvoltând categoria care a rămas o tradiție: „PROGRAME PROPRII”.
Fie ca este vorba de partenerii de afaceri , fie ca este vorba despre turisti, respectul este cel mai important, iar pentru noi turistul va fi cel mai important “partener”, un partener ale carui dorinte le cunoastem, si facem tot ce ne sta in putinta sa transformam orice vacanta intr-o experienta reusita, de neuitat. Si tot din respect, incercam sa ne imbunatatim serviciile constant si sa introducem noi destinatii si servicii.
Tururi organizate în țară și în străinătate, cu autocare proprii și șoferi experimentați, asigurând confort și siguranță.
Oferim pachete personalizate pentru city break-uri sau vacanțe, adaptate oricarui tip de client și buget.
Pelerinaje in locuri sfinte cu grupuri de credincioși pelerini la biserici, temple, moschee, munte, etc.
Circuite proprii gândite exclusiv de agenția noastră pentru a oferi clienților o experiență unică de călătorie. Plecări din Galați/Brăila.
Sejururi destinate tipurilor de clienți care preferă zona muntoasă sau de litoral, oferind echilibru în bugetul dvs.
Călătorește în destinații exotice explorând peisaje spectaculoase, parcuri naționale, recife de corali sau plaje tropicale.
Urcă la bordul vaselor de croazieră și călătorește în jurul lumii descoperind locuri celebre sau uimitoare.
Ideale pentru persoanele care își doresc un repaus destinat tratării diferitelor afecțiuni.
© 2025 MONTANA TRAVEL. Toate drepturile sunt rezervate.